Multe persoane se confruntă cu probleme ale pielii, inclusiv acnee. Astfel de afecțiuni dermatologice sunt inestetice și pot cauza disconfort fizic și emoțional. Acneea apare atunci când glandele sebacee produc prea mult sebum, ceea ce duce la blocarea porilor.
Acneea este o afecțiune foarte frecventă, cauzată de producția de sebum în exces și blocarea porilor.
Ten acneic se referă la acel tip de piele cu tendință mai crescută de a dezvolta coșuri. Persoanele cu ten acneic au glandele sebacee mai active, ceea ce duce la o producție crescută de sebum.
Tipuri de leziuni acneice (coșuri)
Leziunile acneice sunt manifestări specifice ale tenului cu tendință acneică. Apar de obicei în zonele în care sunt mai multe glande sebacee, cum ar fi zona feței, spatele sau pieptul. Aceste tipuri de leziuni acneice pot fi inflamatorii și neinflamatorii.
Iată care sunt principalele tipuri de coșuri sau leziuni acneice:
Acneea și coșurile pot lua diverse forme și pot varia în funcție de cauze, tipul leziunilor și severitate, de la forme ușoare până la cazuri mai grave. Un tratament pentru coșuri pe față sau pe corp depinde de tipul și severitatea problemei.
În funcție de severitate, avem mai multe tipuri de acnee, și anume:
Acneea hormonală poate varia de la puncte negre și puncte albe până la coșuri și chisturi dureroase. Este de obicei asociată cu pubertatea, dar poate afecta și adulții de orice vârstă. Acneea hormonală la adulți poate fi cauzată de fluctuații hormonale, dar sunt mai mulți factori implicați de obicei - produsele cosmetice folosite, afecțiuni subiacente etc. Tratamentul de bază se axează pe reglarea nivelurilor hormonale. De asemenea, se pot recomanda produse pentru acnee, în funcție de severitate.
Acneea vulgară apare atunci când foliculii de păr sunt blocați cu celule moarte, bacterii și sebum. Foliculii blocați provoacă leziuni inflamatorii și neinflamatorii, cum ar fi coșuri pe față, puncte negre și puncte albe. Este strâns legată de schimbările hormonale, de alimentație (alimente procesate, zahăr, carbohidrați rafinați etc.), îngrijirea incorectă a pielii (produse care blochează porii), stres, unele medicamente (corticosteroizi, de exemplu) și genetică. Apare cel mai frecvent pe față, pe piept, spate și umeri.
Tratamentul include igiena și îngrijirea corectă a pielii, produse topice și uneori medicamente. În plus, pentru evitarea blocării foliculilor de păr se pot folosilamele faciale care exfoliază delicat pielea.
Acneea comedoniană apare atunci când un folicul de păr este blocat. Comedoanele sunt leziuni acneice – leziuni retenționale. Această formă de acnee este de obicei una ușoară, nu duce la coșuri sau pustule inflamate precum acneea inflamatorie. În schimb, provoacă modificări ale texturii pielii, puncte negre și leziuni neinflamate. Tratamentul se axează de obicei pe produse topice și dermatologice pentru puncte negre și puncte albe.
Această formă de acnee include chisturi acneice pline cu puroi, sub piele. Acneea chistică este un tip de acnee inflamatorie - este cel mai sever tip de acnee și poate cauza cicatrici. Nodulii sunt mai duri decât chisturile acneice, deoarece nu conțin puroi sau lichid. Acneea chistică și nodulo-chistică poate să apară pe față, dar și pe fese, pe spate, pe umeri, pe brațe. Pe lângă produsele pentru acnee, uneori pot fi necesare medicamente orale și chiar intervenții.
Acneea rozacee apare mai ales la nivelul central al feței și se caracterizează prin coșuri mici sau mai mari, înroșirea feței și telangiectazie- vase de sânge dilatate și vizibile la suprafața pielii sub formă de linii roșii fine. Este practic o formă specifică de rozacee, numită rozacee papulo-pustuloasă sau rozacee acneică. Tratamentul include de obicei produse special concepute pentru acnee rozacee, care să îmbunătățească aspectul tenului.
Acneea papulo-pustuloasă este o formă de acnee care combină două tipuri de leziuni inflamatorii: papule și pustule. Uneori, acneea papulo-pustuloasă se poate transforma în acnee papulo-nodulară, când inflamația se agravează. Poate fi legată de producția excesivă de sebum, dezvoltarea bacteriilor de la suprafața pielii (Propionibacterium acnes), inflamație și înfundarea porilor. Se tratează de obicei cu produse topice.
Se estimează că aproximativ 80% dintre adolescenți se confruntă la un anumit moment cu acnee juvenilă de severitate variabilă. Cauza principală a acneei juvenile este modificarea nivelurilor hormonale din timpul pubertății. În această perioadă, glandele sebacee încep să producă mai mult sebum, iar porii pot deveni înfundați, favorizând dezvoltarea acneei. Factorii care pot agrava acneea juvenilă includ igiena necorespunzătoare a feței, utilizarea produselor cosmetice comedogenice, stresul, dieta nesănătoasă și predispoziția genetică. Tratamentul include abordarea cauzelor care au declanșat sau agravat acneea.
Acneea polimorfă este o formă mai rară și mai severă de acnee care se caracterizează prin apariția unor multiple tipuri de leziuni inflamatorii pe piele. Se mai numește și acnee mixtă și poate include leziuni precum papule, pustule, chisturi, noduli, comedoane. Poate apărea pe față, dar și pe spate, piept și în alte zone ale corpului. Tratamentul poate include pe lângă produse topice și unele tipuri de medicamente.
Acneea fungică este un tip de infecție a foliculilor de păr. Cel mai frecvent se prezintă ca mici coșuri, care nu variază mult ca formă sau dimensiune. Acneea fungică poate provoca puncte albe și iritații ale pielii și este adesea confundată cu acneea vulgară. Se mai numește și foliculită Pityrosporum sau foliculită Malassezia. Tratamentele pot varia, în funcție de severitate - de obicei se folosesc produse dermatocosmetice.
Cauzele acneei sunt complexe și implică o interacțiune între mai mulți factori cum ar fi cei hormonali, acnee de la stres, predispozitie genetica sau igienă inadecvată. Iată care sunt principalele cauze:
Nu de puține ori probabil că v-ați confruntat cu apariția de coșuri pe piept, pe burtă, coșuri pe spate, gât sau brațe. De ce apar coșurile pe corp? Aceiași factori care declanșează acneea facială pot duce și la acnee corporală. De asemenea, îmbrăcămintea strâmtă, echipamentul sportiv și alte tipuri de echipamente pot cauza acnee pe corp. Fricțiunea la nivelul pielii, combinată cu căldura și transpirația, irită și inflamează foliculii. Astfel, pot să apară probleme ca foliculită și acnee corporală.
Pentru evitarea apariției acneei corporale și foliculitei, se poate folosi un aparat de ras clasic, special creat pentru persoanele cu piele sensibilă, predispusă la apariția iritațiilor.
Tratamentul pentru acnee se concentrează pe reducerea leziunilor acneice, minimizarea cicatricilor și îmbunătățirea aspectului pielii. În primul rând, se recomandă modificări ale stilului de viață de la primele semne de început de acnee, precum și adoptarea unei rutine eficiente și potrivite de îngrijire a pielii. Pot fi folosite diferite produse pentru acnee și ten cu tendință acneică. Dacă acești pași nu sunt suficienți, este important să mergeți la medic pentru a primi un tratament antiacneic adecvat. Pot fi recomandate produse pe bază de retinoizi, un ser cu acid salicilic pentru ten acneic, unguente cu antibiotic, unguente cu peroxid de benzoil, diverse solutii pentru coșuri, geluri sau chiar pastile antiacnee sau antibiotic anti acnee.
Uneori sunt necesare medicamente orale, ca antibiotice sau spironolactonă, în funcție de cauze. Pentru cazurile de acnee moderată până la severă care nu răspund la medicamente, pot fi recomandate anumite proceduri în cabinet, inclusiv drenaj și extracție, peeling chimic, injecții cu steroizi.
Cum să scapi de acnee? O rutină zilnică de îngrijire a tenului acneic ajută la reducerea coșurilor, prevenirea lor, reglarea excesului de sebum și menținerea pielii sănătoase. Iată care sunt pașii pentru rutina de îngrijire a tenului acneic:
Acneea nu pune viața în pericol, dar poate avea efecte psihosociale. De asemenea, cicatricile de la acnee pot fi uneori dificil de eliminat.
Solicitați sprijinul unui dermatolog dacă:
Înainte de a vedea cum scapi de coșuri, trebuie identificate cauzele acneei. Medicul dermatolog poate diagnostica acneea prin examinarea pielii. Se pot recomanda și analize pentru acnee – analize ale hormonilor, teste pentru alergii etc. Medicul va stabili ulterior cauzele, factorii declanșatori și severitatea problemei, pentru a recomanda cel mai potrivit tratament pentru coșuri. De asemenea, vor fi excluse alte probleme ale pielii, care pot fi confundate cu acneea.
Este des întâlnită acneea la băieți și la fete în adolescență. Cu toate acestea, acneea este destul de frecventă și la adulți. În funcție de momentul debutului, sunt recunoscute două subtipuri de acnee la vârstă adultă - acnee persistentă și cu debut tardiv. La adolescenți, principala cauză este de natură hormonală (deși pot fi implicați și alți factori). La adulți cauzele sunt variabile – de obicei vorbim despre o combinație de factori implicați. Un tratament pentru acnee adolescenți poate fi uneori diferit de unul pentru acnee la adulți - variază în funcție de cauze, vârstă și severitate.
În primele două trimestre de sarcină, organismul produce mai mult progesteron. Când nivelul acestui hormon crește, crește și cantitatea de sebum pe care o produce pielea. Se recomandă măsuri ce țin de igiena pielii și folosirea de produse cosmetice non-comedogenice. Nu folosiți tratamente pentru acnee înainte de a discuta cu medicul. De asemenea, evitați retinoizii topici în timpul sarcinii.
Acneea neonatală este acneea care apare la nou-născuți - afectează aproximativ 20% dintre nou-născuți. Se formează comedoane – pe partea superioară a pieptului, coșuri mici pe față, mai ales pe obraji, bărbie și frunte. Acneea infantilă apare la bebelusi și este destul de rară. Este inofensivă și de obicei dispare de la sine în câteva zile sau săptămâni. Spălați ușor pielea bebelușului cu apă caldă. Nu utilizați loțiuni sau uleiuri care pot bloca porii. Dacă acneea la copii mici sau bebeluși nu dispare sau dacă se agravează după câteva săptămâni, contactați medicul.
În primul rând, acneea poate afecta starea mentală și emoțională a unei persoane, mai ales la adolescenți. De asemenea, uneori pot să apară o serie de complicații când acneea este lăsată netratată sau este gestionată necorespunzător. Astfel de complicații includ:
Nu este întotdeauna posibil să prevenim complet această problemă, dar putem lua unele măsuri pentru a reduce riscul de coșuri sau acnee:
În ciuda faptului că este una dintre cele mai frecvente probleme ale pielii, acneea este și una dintre cele mai puțin înțelese, cu numeroase mituri și concepții greșite despre aceasta. Iată cele mai întâlnite mituri despre acnee:
FALS: Deși acneea apare cel mai frecvent la adolescenți, este des întâlnită și la adulți sau copii. Acneea poate afecta persoane de toate vârstele.
FALS. În realitate, acest lucru poate înrăutăți simptomele și poate lăsa cicatrici. Stoarcerea coșurilor declanșează răspunsuri inflamatorii și poate introduce și mai multe bacterii în zona acneică.
FALS. Deși poate părea că soarele usucă leziunile acneice, de fapt nu este de ajutor în vindecarea acneei. Puțin soare poate fi de ajutor, dar expunerea prelungită la radiațiile ultraviolete poate afecta pielea și poate duce la creșterea producției de sebum. Să nu uităm și că radiațiile UV cresc riscul de cancer de piele.
FALS. De obicei, acneea nu se rezolvă de la sine. Fără tratament, acneea persistă și adesea se poate agrava.
FALS. Exfolierea este importantă, dar în exces nu doar că poate cauza iritații și leziuni, dar poate agrava și acneea prezentă.
Surse foto: Pexels, Freepik
Referințe:
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459173/
2. https://dermnetnz.org/topics/comedonal-acne
3. https://dermnetnz.org/topics/acne-in-children
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5788264/
5. https://www.aad.org/public/diseases/acne/really-acne/baby-acne