Livrăm în toată Europa (durată de livrare 4-7 zile)
Transport gratuit la comenzile de minim 170 lei *
-15% la min. 180 lei cu codul SPRING15

Shop All
decembrie 7, 2023

Acneea corporală: de ce apare și cum se tratează

La fel ca acneea facială, și acneea corporală trebuie gestionată și tratată corespunzător. Acneea poate apărea oriunde pe corp, dar cel mai frecvent pe spate, piept și umeri, unde există mai multe glande sebacee. 

Ce este acneea corporală 

Acneea corporală nu este un motiv de îngrijorare în sine, dar poate fi deranjantă și dificil de tratat, mai ales dacă este persistentă. Este o formă de acnee care apare la nivelul corpului. La fel ca acneea facială, acneea corporală apare atunci când porii devin înfundați cu exces de sebum, murdărie și celule moarte ale pielii. Un por blocat creează un mediu propice pentru ca bacteriile de la nivelul pielii (C. acnes) să se dezvolte, ducând la inflamație. 

De ce apare acneea corporală - Cauze 

De ce apar coșuri pe spate sau pe alte zone ale corpului? Acneea corporală apare atunci când porii devin înfundați cu sebum, murdărie și celule moarte ale pielii, cauzând inflamație. Apare pe zone ale corpului cu o distribuție mai mare de glande sebacee, ca spatele, pieptul sau umerii. De asemenea, bacteriile de la nivelul pielii pot contribui la dezvoltarea acneei.

Sunt implicați și alți factori, ca genetica, schimbările hormonale, utilizarea anumitor produse de îngrijire a pielii, transpirația excesivă sau fricțiunea și presiunea cauzată de îmbrăcăminte. Așadar, răspunsul la întrebarea 'de ce apare acneea' nu este unul neapărat simplu, include extrem de mulți factori.

acnee pe spate

Acneea corporală din cauza excesului de sebum 

Acneea corporală este legată în principal de excesul de sebum. Când producția de sebum este una excesivă, poate bloca porii, creând un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și apariția de coșuri pe corp, bubițe sau coșuri sub piele. Producția excesivă de sebum poate fi influențată mai ales de factori genetici, hormoni sau de stres. Răspunsul inflamator al organismului la excesul de sebum și la bacterii poate duce la formarea leziunilor acneice sau a coșurilor - acnee spate sau alte zone ale corpului.

Acneea corporală din cauza modificărilor hormonale 

Acneea corporală este legată și de modificările hormonale, deoarece hormonii pot avea un impact semnificativ asupra producției de sebum. Modificările sau fluctuațiile hormonale apar mai ales la pubertate sau în timpul ciclului menstrual. De asemenea, pot fi legate de afecțiuni ca sindromul ovarelor polichistice, stresul cronic sau utilizarea anumitor medicamente.

Acneea corporală din cauza transpirației excesive 

Acneea corporală este frecvent legată și de transpirația excesivă.

acnee corporala transpiratie

În primul rând, transpirația conține săruri și alte impurități care pot bloca foliculii de păr, favorizând apariția acneei. De asemenea, poate duce la iritații, mai ales când apare fricțiunea cu îmbrăcămintea prea strâmtă pe piele. În plus, mediul umed dat de transpirație poate oferi un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor care pot contribui la formarea coșurilor pe corp.

Acneea corporală din cauza anumitor produse cosmetice 

Coșurile pe spate, pe piept sau în alte zone ale corpului pot fi legate și de anumite produse cosmetice sau de îngrijire a pielii, din cauza ingredientelor sau a modului în care interacționează cu pielea. Unele produse de îngrijire a pielii sunt comedogenice, adică pot avea tendința de a bloca foliculii de păr și de a cauza coșuri. Utilizarea regulată a acestor tipuri de produse poate crește riscul de acnee corporală. 

Acneea corporală din cauza stresului și alimentației 

acnee corporala stres

Acneea corporală poate fi cauzată sau agravată și de factori ce țin de stilul de viață, cum ar fi alimentația sau stresul cronic. Hormonii de stres, cum ar fi cortizolul, pot stimula glandele sebacee să producă mai mult sebum, care poate bloca foliculii de păr și poate cauza coșuri. În ceea ce privește alimentația, există de asemenea unele tipuri de produse cu risc mai mare de a cauza acnee corporală: alimente cu indice glicemic ridicat, alimente bogate în zahăr, carbohidrați simpli, lactate etc. Rețineți că reacția fiecărei persoane la stres și alimentație poate varia în funcție de mai mulți factori individuali.

Acneea corporală din cauza fricțiunii asupra pielii 

Inclusiv îmbrăcămintea poate contribui la formarea coșurilor - iritația mecanică dată de haine strâmte, incomode, din materiale care nu lasă pielea să respire etc. Fricțiunea persistentă și presiunea asupra pielii pot duce la blocarea porilor și apariția iritațiilor, ce pot favoriza apariția de coșuri. Când intervine și transpirația, acel mediu umed poate favoriza dezvoltarea anumitor bacterii care pot agrava acneea. Inclusiv metodele de îndepărtare a părului corporal pot favoriza apariția de coșuri sau foliculită. Dacă aveți pielea sensibilă și predispusă la foliculită, iritații după ras sau coșuri, poate fi util să folosiți un aparat de ras din oțel inoxidabil, pentru un epilat blând și confortabil.

Pe cine afectează acneea corporală 

Acneea corporală, la fel ca acneea facială, poate afecta toate grupele de vârstă. Însă, este mai frecventă la adolescenți, deoarece schimbările hormonale de la pubertate duc la creșterea producției de sebum. Poate apărea și la adulții tineri sau persoanele mai în vârstă, fiind legată de schimbări hormonale, exces de sebum, stres sau utilizarea anumitor cosmetice sau medicamente. 

Tipuri de acnee corporală

Coșurile pot apărea în orice zonă a corpului, dar mai ales pe spate, piept, umeri, zona gâtului, zona fesieră, coșuri pe umeri sau pe partea superioară a brațelor. De obicei, o persoană cu acnee corporală prezintă coșuri în mai multe zone, uneori chiar coșuri pe tot corpul. Acneea se poate prezenta sub mai multe forme, de la puncte albe sau puncte negre, până la pustule și papule sau chiar forme mai severe, ca acneea chistică.

Acnee pe spate 

Exista mai multe forme de acnee pe spate - pot varia de la puncte albe și negre până la papule, pustule și chisturi. Este cea mai frecventă formă de acnee corporală și cea mai severă de obicei. În multe cazuri este rezistentă la tratament. De ce apar coșurile pe spate? Astfel de coșuri pe spate pot fi date de schimbări hormonale, producție excesivă de sebum, factori genetici, produse neadecvate de îngrijire a pielii, transpirație excesivă sau stres.

De asemenea, pentru prevenirea acneei corporale se recomandă o igienă cât mai bună și o rutină eficientă de exfoliere a pielii. Pentru a ajunge pe toată suprafața spatelui, poți folosi peria noastră din silicon cu mâner special.

Acnee pe piept 

La fel ca acneea de pe spate, și acneea din zona pieptului sau chiar în zona sânilor are aceleași cauze – modificări hormonale, producție de sebum în exces, transpirație etc. Este frecventă în rândul adolescenților și persoanelor cu predispoziție genetică la această problemă. Femeile se pot confrunta adesea cu coșuri pe piept în perioada menstruației.

Acnee pe fese și picioare 

Pot să apară cosuri pe picioare si fese, iar ăspunsul la întrebarea 'de ce apar cosuri pe fese' sau chiar în zona intimă este simplu. Cauzele includ mai ales fricțiunea constantă cauzată de haine incomode sau strâmte (mai ales lenjerie intimă prea strâmtă sau din materiale care nu lasă pielea să respire), transpirație excesivă, statul prelungit pe scaun, purtarea de haine sintetice și lipsa exfolierii. În principal când vorbim despre acnee pe picioare, o cauză des întâlnită este exfolierea incorectă sau lipsa exfolierii pielii. Lipsa exfolierii poate duce la acumularea de sebum, celule moarte ale pielii și alte impurități care pot bloca porii și pot favoriza apariția coșurilor. Utilizați periodic produse de exfoliere, cum ar fi scrub, cosmetice exfoliante sau o mănușă exfoliantă concepută special pentru piele sensibilă.

Acnee pe brațe 

Nici zona brațelor nu este ferită de coșuri. Acneea pe brațe este legată în principal de dezechilibre hormonale, transpirație excesivă și fricțiune cu hainele. De asemenea, lipsa exfolierii corespunzătoare a pielii poate crește riscul de cosuri pe maini. Trebuie diferențiată de alte probleme ale pielii, cum ar fi foliculita sau keratoza pilară.

Acnee pe gât 

Uneori acneea poate apărea și pe gât, fiind dată de obicei de blocarea porilor și de schimbările hormonale.

Purtarea de haine cu guler ridicat sau eșarfe strânse poate irita pielea și poate contribui la apariția acneei. De asemenea, utilizarea anumitor produse cosmetice poate bloca porii și poate contribui la formarea de papule sau pustule.

Acneea corporală: Simptome asociate

Acneea corporală poate apărea în orice zonă, inclusiv pe spate, piept, fese, picioare, brațe etc. Poate fi sub diferite forme, de la puncte negre (comedoane deschise) și puncte albe (comedoane închise), până la coșulețe mici, papule inflamate, pustule cu puroi sau noduli/chisturi. Astfel, leziunile acneice pot varia ca dimensiune și severitate. Uneori pot fi asociate cu inflamație, prurit, disconfort, usturime și apariția cicatricilor acneice sau pete de la coșuri.

Când trebuie să vezi un medic dermatolog dacă ai acnee corporală 

Multe persoane se confruntă cu acnee corporală care de obicei poate fi gestionată prin schimbări ale stilului de viață și ale rutinei de îngrijire a pielii. De obicei, dacă tratamentul funcționează, puteți începe să vedeți rezultate în 6-8 săptămâni, iar reducerea completă a acneei corporale poate dura 3-4 luni. Dacă nu observați nicio diferență în 6-8 săptămâni, este posibil să aveți nevoie de ajutorul unui dermatolog pentru a recomanda un tratament coșuri pe spate sau alte zone ale corpului. De asemenea, solicitați sfatul medicului dacă acneea se agravează, dacă este severă sau dacă pur și simplu nu știți ce remedii ar trebui să folosiți.

Cum scapi de acnee - variante de tratament pentru acnee corporală

Dacă te întrebi cum scapi de acnee corporală află că tratamentul pentru acnee corporală este de obicei complex și include schimbări ale stilului de viață, măsuri de îngrijire a pielii și tratamente specifice atunci când este cazul. Iată câteva recomandări generale sau soluții pentru acnee:

  • Curățați zilnic pielea, folosind un gel de duș blând, fără ingrediente iritante. Un gel de duș pentru coșuri pe spate sau alte zone ale corpului este special conceput pentru piele cu tendință acneică. Se recomandă exfolierea periodică pentru îndepărtarea celulelor moarte ale pielii, a impurităților și a excesului de sebum. Recomandăm utilizarea unei mănuși exfoliante concepute special pentru a oferi cele mai bune rezultate.
  • Hidratați zilnic pielea, folosind un produs non-comedogenic. 
  • Spălați lenjeria de pat și prosoapele în mod regulat. 
  • Schimbați hainele și faceți duș imediat după activitatea fizică, mai ales dacă aveți tendința de a transpira în exces.
  • Purtați haine largi, confortabile, care lasă pielea să respire. Evitați îmbrăcămintea inconfortabilă, prea strâmtă sau iritantă.
Meloni 6603 W2000 Opt

Medicație topică

Pot fi recomandate și o serie de produse topice, sub formă de tratament corporal - cremă antiacnee, produse și creme coșuri spate sau alte zone. O astfel de cremă poate fi pe bază de acid salicilic, retinoizisau peroxid de benzoil, dar și alte soluții benefice împotriva coșurilor sau geluri pentru acnee. Acidul salicilic acționează ca un exfoliant pe piele și reduce excesul de sebum și bacterii. Peroxidul de benzoil distruge bacteriile care blochează porii și provoacă inflamație. Retinoizii topici acţionează împotriva unor factori care cauzează acneea și ajută la reducerea răspunsului inflamator.

Administrare de antibiotice

În cazurile severe de acnee corporală, pot fi necesare pastile antiacnee și antibiotice precum doxiciclina și eritromicina, care acționează prin reducerea bacteriilor care cauzează acnee pe piele. Este important să mergeți la medic și să nu luați antibiotice pentru acnee fără recomandare de la specialist.

Terapie hormonală 

Dacă acneea este cauzată de modificări hormonale, medicul poate recomanda o serie de tratamente specifice, care să acționeze asupra cauzei. Pot fi de multe ori pe bază de extracte de plante, pentru reechilibrarea hormonală – pot reduce sau pot bloca inclusiv efectele androgenilor asupra glandelor responsabile de producția de sebum. De asemenea, pot fi indicate o serie de medicamente pentru dereglări hormonale sau contraceptive orale. 

Tratamente dermatologice 

În anumite cazuri, medicul dermatolog poate recomanda și efectua o serie de tratamente dermatologice pentru acnee – tratament cu laser pentru acnee, fototerapie pentru acnee, peelinguri chimice, tratament IPL, microneedling, hidrodermoabraziune etc.

Putem preveni acneea corporală?

Nu putem preveni de fiecare dată apariția coșurilor pe corp, dar putem lua diferite măsuri pentru a reduce pe cât posibil apariția lor. Iată câteva recomandări:

  • Curățați zilnic pielea și folosiți un produs de spălare pentru piele grasă. 
  • Hidratați zilnic pielea folosind o loțiune de corp non-comedogenică. 
  • Curățați periodic lenjeria de pat și prosoapele. 
  • Purtați haine confortabile, lejere, care nu irită pielea. 
  • Îndepărtați hainele după activitate fizică și faceți duș, mai ales dacă transpirați excesiv. 
  • Exfoliați periodic pielea. 
  • Adoptați o alimentație echilibrată și sănătoasă.
  • Gestionați eficient stresul de zi cu zi. 

Cum tratăm semnele post-acneice?

Nu doar coșurile de pe corp sunt problema, ci și cicatricile sau semnele post-acneice care pot să apară. Ce să fac să scap de urmele lăsate de coșuri? Ca tratament pete post acneice pot fi recomandate o serie de produse pe bază de acid salicilic, retinoizi sau alfa-hidroxiacizi (AHA). Dacă problema persistă, pot fi indicate o serie de tratamente cosmetice, ca peelinguri chimice, microneedling sau tratamente cu laser. Pentru a reduce riscul de cicatrici de acnee este important și să evitați stoarcerea sau strângerea coșurilor.

Surse foto: Pexels, Freepik

Referințe:

  1. https://www.aad.org/public/diseases/acne/DIY/back-acne
  2. https://www.verywellhealth.com/back-acne-and-body-acne-15483
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/324784
  4. https://www.healthline.com/health/shoulder-acne
  5. https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/acne/body-acne
  6. htps://www.medicalnewstoday.com/articles/318548

crossmenu
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram