Livrăm în toată Europa (durată de livrare 4-7 zile)
Transport gratuit la comenzile de minim 170 lei *
-15% la min. 180 lei cu codul RELAX15

Shop All
august 18, 2023

Acid salicilic - Ce este? Proprietăți, Beneficii pentru ten & Utilizare

Grija față de propria piele ar trebui să fie prioritară întotdeauna, iar tenul merită cu siguranță cele mai bune produse pentru îngrijire. Îngrijirea tenului nu ar trebui să înceapă atunci când apar primele riduri sau când tenul este deja matur. Din contră, o îngrijire potrivită începe post-adolescență (sau în timpul adolescenței, dar doar cu recomandare medicală), după un control dermatologic, folosind doar produse adecvate tenului tău. 

Există o multitudine de ingrediente active în produsele de îngrijire care previn sau ameliorează anumite probleme. Ingredientele active reprezintă substanțe care au rolul de a ”lucra” asupra unei anumite probleme, cum ar fi spre exemplu acneea, petele pigmentare, ridurile sau pielea deshidratată. Peptidele (ex: matrixyl), vitaminele (ex: niacinamidele) și acizii (acidul hialuronic, glicolic sau acidul salicilic), fiecare dintre acestea joacă un rol important în regenerarea pielii, în hidratare și în ameliorarea unor probleme specifice. Dintre acestea, unul dintre cele mai cunoscute ingrediente active este acidul salicilic, precursorul acidului acetilsalicilic, cunoscut în prezent sub numele de aspirină.

Acidul salicilic este una dintre substanțele cele mai comune în produsele pentru îngrijirea tenului și pielii, deoarece beneficiile acestuia se văd încă de la primele utilizări. Pentru că face parte din grupa acizilor, acidul salicilic prezintă proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, care ajută la păstrarea curată a tenului și la prevenție împotriva acneei și inflamațiilor. 

Ce este acidul salicilic? 

Acidul salicilic este o substanță folosită în produsele de îngrijire a pielii, având rolul de a diminua sau a trata acneea. Proprietățile sale ajută la exfolierea și curățarea în profunzime a porilor. Alături de acidul glicolic și cel lactic, acidul salicilic a câștigat multă popularitate de-a lungul anilor. Comunitatea persoanelor pasionate de skincare îl descrie drept un ingredient miraculos cu o multitudine de beneficii pentru piele, cum ar fi  diminuarea acneei, a ridurilor superficiale, uniformizarea nuanței pielii, dar și obținerea unui ten luminos. Deși toți acești acizi sunt puternici și acționează eficient la nivelul pielii, fiecare oferă un set distinct de beneficii care merită atenția noastră.

Acid salicilic pentru ten - Proprietăți: 

Folosirea unui ser cu acid salicilic aduce beneficii reale la nivelul tenului, datorită proprietăților pe care acest compus le are. 

Acidul salicilic ajută la eliminarea punctelor negre, având efecte foarte bune și la nivel de dezinfectare a zonelor problematice cauzate de acnee.

O altă proprietate a acidului salicilic este aceea că dezinfectează foarte bine tenul, astfel că alături de folosirea unui cleanser potrivit îți poate ajuta tenul să arate cât mai natural și ferm.

acid salicilic proprietati

La ce ajuta acidul salicilic? - Beneficii: 

În mod normal pielea secretă anumiți compuși pe care îi găsim în creme sau serumuri, însă o dată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, producția devine mai mică. Este așadar nevoie de intervenții din exterior, iar acidul salicilic este una dintre substanțele active care nu ar trebui să lipsească din rutina ta de îngrijire a tenului. Acidul salicilic are o multitudine de beneficii, dintre care amintim:

  • are efect astringent - curăță și eliberează porii lăsând astfel pielea să ”respire” și să absoarbă substanțele nutritive de care este nevoie. Tenul este zilnic acoperit de praf, transpirație și alte impurități, iar acestea constituie o barieră împotriva trecerii substanțelor din creme sau seruri. De aceea este nevoie de folosirea unui cleanser sau chiar de o curățare în doi pași cu apă micelară și cleanser, pentru ca fața să fie curată atunci când se aplică acidul salicilic. În acest fel, el va curăța porii și va permite astfel absorbția compușilor din produsele stabilite în rutina ta zilnică. 
  • Acidul salicilic aplicat pe ten curăță și ajută la uniformizare, reducând astfel cicatricile sau zonele cu piele moartă; efectele se văd cel mai bine mai ales în cazul tenului cu tendințe acneice, caz în care se poate folosi un ser cu acid salicilic cu o concentrație de 2% pentru cele mai bune rezultate. 
  • Acidul salicilic ajută la ameliorarea roșeții și a melasmei la nivelul tenului și pielii corpului. 
  • Acidul salicilic exfoliază delicat pielea, eliminând celulele moarte de la suprafață și curățând porii. Pe de altă parte, acesta reduce inflamația și ține sub control producția de sebum, fiind un adjuvant în tratarea acneei și prevenind formarea unor noi inflamații.
  • Serul cu acid salicilic poate estompa punctele negre și hiperpigmentarea, reducând producția de melanină și curățând porii în profunzime.
  • Acidul salicilic stimulează producția de colagen la nivelul tenului, diminuând aspectul ridurilor superficiale.
acid salicilic pentru acnee

Acidul salicilic pentru acnee și exces de sebum

Acidul salicilic are proprietăți foarte bune de curățare și exfoliere, putând pătrunde în profunzime în pori, eliminând excesul de sebum. În tenul predispus la acnee, aceasta este cea mai mare problemă, așa că acidul salicilic este cea mai bună alegere pentru ameliorarea problemelor tenului acneic. Descoperă mai multe despre eficiența acidului salicilic împotriva acneei aici.

Acid salicilic pentru exfoliere 

Dacă vrei va pielea ta să fie curată, lipsită de imperfecțiuni și celule epiteliale moarte, produsele cu acid salicilic pot avea beneficii majore. Ca și compușii AHA (alfa-hidroxi-acizii), acidul salicilic ajută la o exfoliere eficientă a tenului lâsând astfel pielea curată și pregătită pentru aplicarea celorlalte produse din rutina ta. Nu uita să aplici o cremă cu protecție solară după exfolierea pielii cu acid salicilic, deoarece pielea va fi mai sensibilă la razele solare.

Acid salicilic pentru psoriazis

Psoriazisul este o afecțiune a pielii caracterizată de apariția unor depuneri eritemato-scuamoase, aspre la atingere și cu aspect ușor solzos. Acidul salicilic îndepărtează aceste plăci, curățând pielea și permițând tratamentelor locale să acționeze mai ușor. 

Acid salicilic pentru negi & bătături 

Negii și bătăturile reprezintă zone în care straturile pielii se dezvoltă în exces. Poți folosi plasturi sau creme cu acid salicilic, deoarece acesta exfoliază eficient și permite curățarea facilă a zonelor cu exces de piele moartă. 

În ce forme se găsește acidul salicilic (tipuri de produse cu acid salicilic)?

Acidul salicilic poate fi găsit sub o multitudine de forme în diverse produse cu acid salicilic, toate menite să ofere o soluție potrivită problemei pe care o întâlnești. 

Acidul salicilic pentru ten:

  • acid salicilic cremă/unguent/loțiune;
  • toner/loțiune tonică cu acid salicilic și apă micelară cu acid salicilic;
  • acid salicilic ser (serum cu acid salicilic);
  • exfoliant cu acid salicilic;
  • paduri cu acid salicilic;
  • mască cu acid salicilic.

Acid salicilic pentru păr:

  • șampon cu acid salicilic;
  • mască păr cu acid salicilic.

Acid salicilic pentru corp:

  • gel de duș sau gel de curățare;
  • săpun cu acid salicilic
  • creme cu acid salicilic. 

Diferența dintre acidul salicilic și acidul glicolic

Vom începe prin a afirma ceea ce este evident deja: acidul salicilic este un acid beta hidroxi, în timp ce acidul glicolic este un acid alfa hidroxi. Deși aceștia ne pot părea termeni științifici complicați, întocmai această structură „beta” face toată diferența, oferindu-i acidului salicilic proprietatea unică de a fi solubil în ulei. Astfel, el poate pătrunde în porii înfundați, dar și în straturile profunde ale pielii.

Cel mai adesea vei observa că produsele au trecute la ingrediente prescurtările compușilor activi. Astfel, dacă observi acronimul AHA atunci vorbim despre un acid alfa hidroxi, iar BHA face referire la acid beta-hidroxi. Ambii compuși sunt exfolianți, însă la nivel de ten acneic, puncte negre, roșeață și melasmă agenții BHA sunt mai eficienți. 

acid salicilic aplicare

Cum se foloseste acidul salicilic? - Utilizare: 

Este important să utilizezi acidul salicilic în funcție de concentrația acestuia și de asemenea să respecți modul de utilizare al fiecărei concentrații. Produsele cu concentrație mare necesită un interval mai mare între aplicări, așa că nu uita să verifici întotdeauna instrucțiunile de utilizare ale produselor pe care le folosești, indiferent dacă acestea sunt creme, serumuri sau pad-uri. 

În cazul tenului acneic este nevoie de mai multe aplicări, pentru a permite produsului să curețe excesul de sebum. Poți folosi o mască cu acid salicilic (o dată- de două ori pe săptămână), un toner sau un ser cu efect exfoliant (o dată de două ori pe săptămână).

În cazul în care folosești produse pe bază de acid salicilic pentru puncte negre, riduri sau cicatrici, o dată pe săptămână poți aplica un serum sau toner, o mască sau o cremă. 

Sfaturi pe care să le urmezi dacă vrei să încerci acidul salicilic:

  • Curăță tenul înainte de a folosi acidul salicilic folosind un cleanser potrivit tenului tău. 
  • Testează modul în care acidul salicilic acționează pe o porțiune mică de piele, apoi, dacă nu prezinți reacții adverse, folosește-l cu încredere pe tot tenul.
  • Aplică și restul produselor din rutina ta de skincare, evitând combinația de retinol și acid salicilic, niacinamide și acid salicilic sau vitamina C și acid salicilic. De asemenea, absorbția maximă a acidului salicilic este dimineața, așa că poți introduce acidul în rutina ta de dimineață.
  • Utilizează o cremă sau loțiune cu SPF.
  • Dacă suferi de alte afecțiuni dermatologice și urmezi un tratament în acest sens, discută cu mediul tău specialist înainte de a începe să utilizezi acidul salicilic.
  • Bucură-te de rezultatele pe care le obții cu ajutorul acidului salicilic: un ten curat și luminos!

Acidul salicilic - cum îl incluzi în rutina ta de îngrijire a pielii?

Ca orice produs destinat îngrijirii pielii și mai ales pentru că este un agent puternic exfoliant, este nevoie ca introducerea să se facă treptat în cazul acidului salicilic. Poți folosi pentru început o soluție acid salicilic 2%, o dată pe săptămână. Poți încerca să folosești și concentrații mai mici.

Așa cum am menționat, capacitatea maximă de absorbție a acidului salicilic este dimineața, însă acesta se poate aplica și seara, impreuna cu o crema hidratantă, mai ales pentru inceput, iar a 2-a zi dimineata se recomandă aplicarea unui SPF. Astfel tenul are ocazia sa respire si sa se refaca peste noapte

Un ser este perfect pentru ten, deoarece poate curăța porii și pielea, fără a produce iritații la nivelul acesteia. Poți găsi acest produs pe website-ul Meloni și poți afla și mai multe informații despre el consultând pagina special dedicată acestuia.

Free photo woman doing a self care treatment indoors

De cate ori se folosește acidul salicilic? 

Concentrația de acid salicilic joacă un rol foarte important, deoarece fiecare produs de skincare are o anumită concentrație. Acidul salicilic este mai înainte de orice un exfoliant destul de puternic, astfel că folosirea repetată, fără pauze, poate duce la traumatizarea pielii.

În vreme ce cremele cu concentrații mici pot fi folosite zilnic, pentru a menține tenul acneic sub control, în cazul serurilor și a tonerului sau pad-urilor este nevoie de o introducere treptată în rutină și de observarea efectelor. Astfel, se recomandă ca în primă fază să aplici produse pe bază de acid salicilic o dată pe săptămână, mărind numărul de aplicări până la maxim trei în cazul în care tenul tolerează bine acidul. 

Nu este recomandată exfolierea zilnică a tenului, deoarece acest lucru va conduce la iritații și răni, la o exfoliere forțată și de asemenea se recomandă ca după curățarea tenului cu acid salicilic să folosești neapărat o cremă cu protecție SPF deoarece tenul este mult mai sensibil la raze ultraviolete după exfoliere. 

Cu ce se poate combina acidul salicilic? 

O rutină corectă de skincare are nevoie de un consult dermatologic în prealabil. Există o multitudine de afecțiuni ale pielii pe care nu poți ști dacă le ai sau cărora nu le dai atenție, cum ar fi petele pigmentare, roșeață, sau riduri fine. Pentru a putea avea o rutină de skincare care să dea rezultate, va trebui să fii atentă, de asemenea, și la felul în care se combină produsele și la ordinea lor.

Știm că produsele de îngrijire se aplică începând de la cele mai lichide la cele mai vâscoase, astfel că regula ar fi: curățare, toner, serum și cremă. În zilele în care folosești însă produse pe bază de acid salicilic este însă recomandat să nu folosești alte produse cu care acidul ar putea intra în conflict. Acidul salicilic face parte din categoria exfolianților BHA (beta-hidroxi-acizi), așa că nu vei putea folosi retinol (cu efect anti-aging) împreuna cu acid salicilic, deoarece combinația irită și deshidratează pielea și nici niacinamide în combinație cu acid salicilic. De asemenea, nu se combină vitamina C (acidul ascorbic) cu acidul salicilic, deoarece formula vitaminei C este mai slabă și poate fi deteriorată de acidul salicilic, efectele sale fiind anulate. 

Poți combina însă acidul salicilic cu acidul hialuronic pentru hidratare și cu creme cu textură lejeră, fără parfum sau alți iritanți. 

Efecte adverse ale acidului salicilic & contraindicații: 


În mod normal, folosirea de acid salicilic 2% este deosebit de eficientă pentru reducerea acneei, pentru reducerea petelor și a zonelor care prezintă roșeață și pentru curățarea și dezinfectarea tenului. Totuși, aplicarea acestui produs trebuie să se limiteze la cure bine delimitate, deoarece excesul poate conduce la iritații ale pielii și chiar la arsuri. 

Unele efecte adverse țin foarte mult și de gradul de toleranță al organismului, deoarece salicilații din produs pot avea și un efect toxic, ce se poate manifesta la nivelul rinichilor și ficatului. În plus, acidul salicilic nu este recomandat să se folosească în cazul copiilor. 

Cine poate folosi un ser cu acid salicilic? 

Deși acidul salicilic este un compus care poate face bine tuturor tipurilor de ten, deoarece reduce cicatricile, petele și curăță pielea, el este recomandat cu precădere mai ales persoanelor cu ten gras sau normal spre gras. Acest lucru se datorează faptului că acidul salicilic curăță foarte eficient excesul de sebum secretat de către piele și lasă tenul mai neted și mai curat. 

Se recomandă însă ca în cazul persoanelor cu piele foarte sensibilă sau care suferă de alergii să fie înlocuit acidul salicilic sau să se introducă acest compus în mod treptat în rutină, pentru a se vedea exact reacția tenului la acesta. În cazul în care tenul tolerează un serum cu acid salicilic, se poate continua aplicarea treptată, în cazul în care pielea nu tolerează produsul, este recomandat ca acesta să nu mai fie folosit. 

Dacă nu ai mai încercat până acum acidul salicilic, este normal să ai rețineri și întrebări despre acest produs. Totuși, în principal, orice persoană poate utiliza această substanță pentru a își curăța în profunzime tenul, dacă realizează un test pe o porțiune mică de piele înainte de a-l aplica pe toată fața. Astfel, vei afla dacă este potrivit pentru tine și te vei asigura că îl folosești în deplină siguranță. Pe de altă parte, acidul salicilic nu este recomandat copiilor sub 12 ani, femeilor însărcinate, persoanelor care urmează un tratament cu anticoagulante sau celor ce au alergie la acidul acetilsalicilic.

Acid salicilic în sarcină sau alăptare 

Sarcina este o perioadă în care există destul de multe restricții, atât în ceea ce privește mobilitatea, alimentația, cât și produsele de skincare folosite. Este recomandat să nu folosești produse pe bază de acid salicilic în timpul sarcinii, dar nici în timpul alăptării, deoarece acest produs este un exfoliant. În unele cazuri, mai ales în situația predispoziției de apariție sau dezvoltare a acneei, pot fi permise aplicările locale de soluție cu acid salicilic, însă este imperios necesar să discuți cu medicul tău despre acest aspect pentru a fi sigură că acesta îți evaluează corect problemele și că vei putea folosi în siguranță produsele de skincare. În general însă, o concentrație sub 2% acid salicilic în sarcina (exemplu 0,5%) și aplicarea la intervale mai mari de timp (o dată pe săptămână) poate fi permisă.

Folosește acidul salicilic pentru o curățare eficientă a tenului și pentru a preveni și ameliora simptomele acneei. Curăță tenul de puncte negre, roșeață sau pete și ajută ridurile să dispară, iar micile cicatrici să devină mai uniforme. Acidul salicilic este un produs de skincare deosebit de eficient, iar dacă îl introduci în mod corect în rutina ta rezultatele nu vor întârzia să apară. 

beneficii acid salicilic

crossmenu